marți, 10 octombrie 2017

Crosul Padurii Copiilor 2017

Buna dragilor,
Am participat cu drag la Crosul Padurii Copiilor 2017, desi vremea capricioasa de toamna, nu era tocmai aliatul ideal. Mi-a placut ideea organizatorilor de a strange fonduri pentru ingrijirea unor puieti, asa ca, am trecut peste toate problemele legate de vreme si am ajuns cu mic cu mare la Parcul Tineretului, locul de desfasurare al crosului.
Acest eveniment caritabil organizat la Ploiesti si Bucuresti, a adunat laolalta peste 1200 de persoane, care au imbinat intr-un mod foarte placut sportul dar si relaxarea pentru intreaga familie.
                                         (foto Radu-Cristi, Fb Crosul Padurii Copiilor)

La linia de start s-au adunat toti cei inscrisi la cele 5 probele competitive care au inclus 5, 10, 15 km pentru adulti si probele de 500 si 1000 m pentru copii. Eu am participat la Cursa Familiilor, acolo unde distractia a fost garantata si premii pentru toti participantii. A fost o placere sa alerg alaturi de familie si zambetele celorlalti participanti mi-au inseninat ziua. Dupa festivitatea de primiere facuta de simpatica veverita, ne-am intreptat spre atelierele pentru prichindei.
Atelierele educationale pentru cei mici, reunite sub conceptul "Regasirea Copilariei" au cautat sa imbine educatia de mediu, conectarea in familie si activitatilor in aer liber.

                                          (foto Radu-Cristi, Fb Crosul Padurii Copiilor)
Fetita mea a participat cu reala placere, la atelierul de pictura pe tricouri si a depus un real efort timp de 1 ora pentru a obtine un copacel plin de culoare si entuziasm.

                                             (foto Radu-Cristi, Fb Crosul Padurii Copiilor)

In final, rezultatul acestei mobilizari, a dus la cresterea unei noi paduri in sudul tarii; astfel cei 389.800 de puieti deja plantati vor fi ingrijiti pana la atingerea stadiului de masiv datorita implicarii celor prezenti la eveniment.
Un rol esential il care Kaufland Romania care a sustinut pentru 3 ani consecutivi Crosul ajuns la editia a noua si a contribuit la misiunea de impadurire a sudului tarii alaturi de Asociatia Padurea Copiilor.
Copii, parinti si bunici s-au bucurat impreuna de o zi perfecta, care va ramane pentru mult timp sub forma unui portret de familie zambitor.
Pentru editiile viitoare, spun de acum un mare PARTICIP, acestui minunat eveniment care sper sa stranga cati mai multi participanti, pentru ca avem nevoie de astfel de proiecte care sa creasca vizibil calitatea vietii.



Distribuie:

12 comentarii:

  1. Cred si eu ca a fost frumos, pacat ca a plouat. Mi-ar fi placut si mie sa vin... :D

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumos si felicitari pentru asa proiect important.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos eveniment, eu nu am putut ajunge, felicitari :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce eveniment frumos, cred ca v-ati simtit tare bine.

    RăspundețiȘtergere
  5. E bine sa sensibilizam copiii de pe acum sa aiba respect fata de mediu!

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi inchipui ca a fost tare fain! Si eu voiam sa vin, dar ma gandeam la vremea urata. Foarte dragute pozele! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  7. Te admir! Tu pe ploaie erai cu copilul la cross si eu eram in casa sub paturica! Felicitari pentru initiativa ta

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte frumos, esti o mamica de nota 10.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce activitate frumoasa. Ar fi bine daca s-ar organiza cat mai des.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce frumos!Si mie imi palce sa particip cu Jasmine la diverse proiecte!

    RăspundețiȘtergere
  11. Daca nici vremea rea nu v-a putut opri sa participati atunci sunteti extraordinare.

    RăspundețiȘtergere
  12. Foarte frumos evenimentul, ar fi super sa se faca mai des!

    RăspundețiȘtergere