Dragelor,
Eu vă propun să învățăm cum se poate face un mărțișor broscuță foarte frumos prin tehnica quilling.
Acest meșteșug a apărut în Egiptul antic, însă pe atunci nu putea fi vorba de rularea hârtiei ci de papirus.
În timpul Renașterii, călugării și călugărițele din Franța și Italia, foloseau acestă tehnică pentru decorarea cărților și obiectelor religioase, transformându-le în adevărate obiecte de artă. Prin secolul al XVIII-lea, în Europa, tehnica quilling devine una dintre principalele preocupări ale doamnelor din înalta societate, devenind și una dintre disciplinele artistice, studiate în școlile vremii.
Quillingul este o formă de artă care implică utilizarea și rularea de benzi de hârtie și apoi lipirea acestora împreună pentru realizarea unor modele decorative excepționale. Benzile de hârtie sunt rulate cu ajutorul unui bețișor de răsucire iar capetele fășiilor sunt fixate cu lipici sau adeziv.
Eu am descoperit tehnica quilling prin intermediul prietenei mele Radu Dumitra-Ioana care a răspuns prompt dorinței mele de a învăța să confecționez un mărțișor broscuță.
"Pentru modelul
broscuță avem nevoie de următoarele: 2 fâșii de culoare verde - 29.7 cm, 1 fâșie
culoare galbenă - 29.7 cm, 5 fâșii verzi - 14.85 cm fiecare (jumătate de A4), 2
fâșii negre - 14.85 cm fiecare și 2 fâșii galbene - 14.85 cm fiecare, lipici
(aracet), ac de quilling, recipient pentru aracet și o scobitoare. Având toate
elementele întruchipării broscuței, m-am apucat de treabă.
Pe cartonul
suport de culoare roșie, am pus puțin aracet în centru mai jos, unde lipesc
corpul broscuței - cercul verde de 15 mm. Sub corpul broscuței, am lipit cele
două piciorușe, făcute din 2 fâșii mici verzi - cercuri de 8 mm și apoi modelate.
Deasupra corpului am lipit gura cu marginile puțin ridicate, indicând un
zâmbet, după care deasupra am lipit cei doi ochi.
Și..., gata
broscuța. Punem șnurul de mărțișor, introducem într-o punguță de plastic și
este gata de purtat."