Totul a început într-o zi ploioasă de primăvară, când un copil buclucaş s-a gândit să deseneze o sfera magică.
Cine spune că obiectele rotunde trebuie să fie musai cuminţi?
Fără să stea mult pe gânduri, sfera buclucaşă, a plecat în mare grabă foarte departe, tocmai la Oceanul Atlantic. Ajunsă la destinaţie, s-a rostogolit cu plăcere în apele oceanului şi pentru că i-a plăcut atât de mult, a luat o gură mare de apă. Tocmai când primea plictisită cerul imens, o nouă idee năstruşnică i-a venit, aceea de a vizită frumoasele plaje din Hawaii, acolo unde sunt cele mai distractive petreceri. Acel tărâm mirific era locul perfect, iar sfera, entuziasmată, a adunat cu plăcere cele mai frumoase alge.
Pentru că tot era în Hawaii şi-a dorit să participe le vestitele "nopţi albe" dar pentru distracţie avea însă mare nevoie de câteva bacterii şi creveţi vii, care să anime atmosfera. I-a fost uşor să găsească atât alge frumoase cât şi bacterii şi creveţi petrecăreţi. A urmat o petrecere pe cinste, pentru că distracţia se dublează când ai prietenii aproape.
Lumina blanda a zilei întregea perfect acest sistem armonios al vieţii care funcţionează singur pentru că:
- frumoasele alge produc un oxigen pur prin fotosinteză pe care creveţii neastâmpăraţi îl respiră;
- creveţii se hrănesc cu bacterii şi cu alge, iar deşeurile produse de ei sunt transformate de bacteriile în substanţe nutritive pentru alge;
- bacteriile şi creveţii produc dioxid ce carbon, necesar algelor în procesul de fotosinteză.
Şi aşa ... a apărut Gâdilici, o echosphera plină de viaţă, desprinsă parcă din poveştile magice, care este mijlocul ideal, prin care cei mici pot să descopere ecosistemul natural. Aceste cadouri inteligente sunt perfecte pentru toate vârstele, întreţinerea lor este uşoară şi distractivă, curăţarea sticlei se face cu ajutorul atracţiei magnetice. Au nevoie doar de lumina şi astfel se transformă uşor în prietenul ideal care e gata să ne dăruiască zâmbete în fiecare dimineaţă.
Un asemenea Gâdilici (Ocean Sphere din categoria Ocean Line), ar stă foarte cuminte pe biroul de activităţi al fetiţei mele, cu siguranţă şi pisica Trixy ar deveni brusc interesată de cunoaşterea mediului înconjurător.
Această jucărie educativă are rolul de a dezvoltă creativitatea, ingeniozitatea şi abilitatea copilului de a interacţiona mediul sau, de a descoperi pas cu pas, în cea mai simplistă manieră interdependenţă vieţii animalelor şi a plantelor cu cel mai preţios element al Pământului – apă.
Fototsinteza, cel mai important proces chimic din natură, nu va mai reprezenta un mister de nedesluşit ci o realitate uşor de înţeles.
Dincolo de plăcerea de a descoperi misterele naturii, acesta ecosphera o să fie partenerul de joacă şi la ora de nani voi auzi în loc de o oiţă, două oiţe , trei oiţe, ... mulţi creveţi sau alge.
Pentru soţ am ales o echosphera din categoria White Line, pentru a-şi impresiona colegii cu această tehnologie de top dezvoltată de NASA. Va avea un rol precis, acela de ai oferi inspiraţie în rezolvarea task-urile multiple dar şi de relaxare în timpul îndelungat petrecut la serviciu.
Un Gâdilici, doi Gâdilici, trei Gâdilici ...au cucerit lumea întreagă şi acum aşteaptă să va cunoască şi pe voi!
P.S. Veşti bune pentru mine dar şi pentru persoanele influente din social media: în curând va funcţiona pe site-ul EcoSphere România şi posibilitatea de afiliere cu procent de până la 15%.
imi place ideea, cred ca si al meu ar fi fascinat de asa ceva!
RăspundețiȘtergereSi eu sunt fascinata de aceste echosphere :)
Ștergereimi place ideea, vreau si eu asa ceva!!!
RăspundețiȘtergereSi eu!!!
ȘtergereSunt minunate, doar ca preturile nu sunt prea accesibile. Poate primesc si eu una cadou, ar fi o idee minunata de cadou
RăspundețiȘtergereSper sa primiti cat de curand un asemenea cadou.
ȘtergereFoarte interesant! Imi place cum scrii!
RăspundețiȘtergereInteresant. Nu stiam nimic pana astazi de aceste ecosphere
RăspundețiȘtergereCred ca ar fi un cadou bun pentru o persoana care are nevoie de relaxare!
RăspundețiȘtergereCred ca i-ar placea si baietelului meu acest ,,gadilici,,
RăspundețiȘtergereNu stiam pana acum de aceste ecopshere. Foarte interesant articolul.
RăspundețiȘtergereVai ce super arata, as fi interesata de asa ceva. Chiar ma gandesc cum ar fi sa urmaresc evolutia zi de zi.
RăspundețiȘtergeree pentru prima data cand aud de ecosferele astea. Chiar cred ca se vor indragosti multi de ele.
RăspundețiȘtergere